Publicatii
Set de resurse MILES pentru elevi
Publicația de față – Set de resurse MILES pentru elevi – conține o gamă largă de resurse atent selectate în domeniul educației media și informaționale (media and information literacy – MIL), materiale inovatoare de predare și învățare, precum și descrieri de activități, care împreună urmăresc să ofere cadrelor didactice instrumentele necesare pentru a dezvolta gândirea critică a elevilor, în special în mediile online.
Setul de instrumente conține materiale de învățare – fișe de lucru, instrumente de evaluare – precum și planuri complete de lecție pentru predarea diferitelor discipline în învățământul secundar, pentru a ilustra pe larg modul în care se pot perfecționa competențele MIL, dezvoltând în același timp competențe specifice disciplinelor. Aceste resurse au fost testate, constatându-se că ele funcționează bine în sălile de clasă reale, în diverse contexte curriculare din țările partenere, precum și în medii de educație non-formală. Faptul că au fost puse în aplicare ar trebui să garanteze transferabilitatea lor în noi contexte sau, cel puțin, potențialul lor de a inspira învățarea MIL atât în cadrul programelor școlare, cât și în afara acestora.
Set de resurse MILES pentru elevi
Versiunea de față este mai mult decât o traducere a versiunii în limba engleză produsă în cadrul parteneriatului MILES: ea conține în plus alte 11 lecții realizate și testate în România, la Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca, respectiv la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” București.
Inapoi la publicatii
